A doua venire a lui Moise pe pământ

Am asistat în această seară la al 2-lea meci ca intensitate din viața mea, după celebrul Rapid-steaua 5-1. Am exclamat încontinuu că numai Rapidul poate să ne facă așa ceva! Când am plecat spre stadion, mi-am dat seama că am uitat ceva acasă și a trebuit să mă întorc din drum, așa că bănuiam că mă așteaptă ceva... deosebit. Realitatea mi-a întrecut cu mult așteptările, pentru că meciul dintre Rapid și CFR Cluj a avut de toate: multe goluri, răsturnări spectaculoase de scor, o eliminare, un penalty, dar, mai important decât toate, un protest spectaculos al galeriei. La pauza meciului, după o primă repriză în care Rapidul a făcut cel mai slab joc din toată istoria pe care mi-o amintesc eu (“nicio ocazie” e puțin spus: nu ne-am apropiat de poarta campioanei, am luat două goluri, puteam să mai luăm încă vreo câteva, bașca am rămas și în zece oameni după eliminarea lui Oros), șeful de galerie s-a transformat într-un Moise al zilelor noastre (îmi cer scuze dacă e blasfemie) și a desparțit, la o mișcare de braț, galeria, în două părți. Ideea a fost de a lăsa mijlocul peluzei gol, ca să vadă și gloabele de pe teren ce înseamnă să joci fără sufletul Rapidului: galeria. Am aflat când am ajuns acasă că domnii comentatori (nu știu ce culoare au, dar pot să bănuiesc) s-au grăbit să anunțe că rapidiștii pleacă din tribune cu cozile între picioare, uitând mai apoi să informeze telespectatorii că, de fapt, galeria s-a mutat în colțurile peluzei, pe locurile care de obicei rămân goale. În fine, suntem obișnuiți. Și cum stăteam noi liniștiți pe margini, ia uite, măre, cum se enervează Rapidul după pauză și nu doar că egalează scorul, dar mai ia și conducerea! Din acel moment îmi amintesc doar că ne-am întors la vechile locuri (nu știu cum am văzut pe unde merg, de lacrimi, de palpitații, de fericire), am cântat ca niciodată în viața mea, am stat cu spatele la toate fazele CFR-ului, pentru că altfel riscam un infarct și... țineți-vă bine! La sfârșit i-am scandat numele lui Surdu, responsabil pentru două dintre goluri, Surdu care ne-a salutat prin binecunoscuta scandare la adresa oilor, apoi și-a aruncat tricoul în tribune! Dacă nici asta nu e nebunie, nu știu care mai e! Și dacă n-am murit la meciul ăsta, e posibil să nu mai mor niciodată! Ce-mi faci tu mie, Rapidule... Cum să nu te iubesc?!

(după Rapid - CFR Cluj 3-2)

Ce bine arată umbra mea! E slabă și înaltă și frumoasă! Mi-ar plăcea să fiu o umbră... Oare?!