Trustul Pro - sclavii lui becali!

Articolul de mai jos este un pamflet, căci adevărul care deranjează e mai frumos să fie spus în glumă și cu puțin sarcasm. Așadar, tratați-l ca atare: cu maximă importanță! :)

Ştirile din sport la ProTv, o zi a lunii iulie, 2014


-Steaua sărbătoreşte azi 27 de ani, şase luni şi 14 zile de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.

-Gigi Becali nu s-a odihnit toată noaptea din cauza ciupiturilor de purici.

-După câştigarea unui nou titlu de Campioana a Spaniei, Barcelona s-a hotărât să îşi schimbe culorile în roşu şi albastru, în semn de respect faţă de victoria de acum un an şi jumătate a steliştilor în faţa lui Ajax Amsterdam.

-Chiricheş şi-a botezat astăzi câinele, un Komondor alb pe nume Lache. Becali l-a felicitat pentru inspiraţia de care a dat dovadă în alegerea rasei, declarând că blana animalului poate înlocui oricând lâna.

-Fanii Stelei se uită în acest moment pe Sport.ro, unde se difuzează imagini exclusive cu jucătorii favoriţi care încă se odihnesc după calificarea memorabilă în optimile Europa League de anul trecut. Gigi Becali le-a oferit un sejur în Dubai.

-Rapid tocmai a câştigat al 4-lea Titlu oficial din istorie cu ajutorul arbitrilor. Din cauza defecţiunilor tehnice, nu deţinem imagini.

-În Africa s-a inaugurat un restaurant cu specific marinăresc care va purta numele celei mai titrate echipe de la noi. Restaurantul „Steaua” va avea în meniu, printre altele: crap (absolut nicio legătură cu englezescul crap, care înseamnă „mizerie”).

-S-a descoperit o nouă planetă în sistemul nostru solar. Reprezentanţii Observatorului Astronomic nu ştiu cum să denumească noul astru, dar se vor hotărî după întrevederea cu Gigi Becali, noul lor finanţator. Vă reamintim că domnul Becali a devenit sponsor în toate domeniile care au legătură cu stelele.

-Astra Giurgiu, fostă Astra Ploieşti, si-a schimbat denumirea în Terra Giurgiu. Meme Stoica nu a putut suporta asemănarea de nume dintre „Steaua” şi „Astra”, aşa că a cumpărat drepturile de proprietate intelectuală pentru suma simbolică de un milion euro.

-Poli Timişoara nu mai e aşa iubită ca altădată. La ultimul meci de pe teren propriu, fanii alb-violeţi au cântat doar 89 de minute din totalul de 90 plus prelungiri.

-Recordul absolut de audienţă de la partida Steaua-Chelsea de anul trecut nu a fost doborât nici astăzi, deşi ultraşii din America de Sud încearcă acest lucru cu disperare, etapă de etapă.

-Scandal de proporţii şi dezastru absolut la Craiova după reînfiinţarea echipei de fotbal: omul de serviciu al stadionului din Bănie nu s-a prezentat într-o zi la datorie, permiţând murdăriei să se aşeze în strat dublu.

-Încă avem cu toţii lacrimi în ochi, după victoria Stelei de anul trecut contra Ajax-ului. Comentatorii nu şi-au recuperat vocea niciodată.

-Mustaţă şi restul galeriei steliste încă strigă în centrul capitalei „Cine sare, roş-albastru, hei, hei!”. Un suporter fanatic încercă disperat să îi atragă atenţia că în anul care s-a scurs a mai apărut un cântec în repertoriul galeriei, dar din cauza vacarmului nu îl aude nimeni. Dacă cineva reuşeşte să ajungă la Mustaţă, este rugat insistent să îi transmită cântecul: „Melc, melc, codobelc, scoate coarne roş-albastre, hei, hei!”.

-Din cauza crizei economice, guvernul condus de stelistul Victor Ponta a decis să se facă economie de material la confecţionarea steagului României, prin eliminarea culorii galben, considerată neimportantă. Steagul ţării este de acum roş-albastru.

-E oficial: 99,99 la sută din populaţia României ţine cu Steaua. Acest lucru reiese din ultimul sondaj de opinie comandat de Gigi Becali. Cei 0,01 la sută rămaşi sunt daţi în urmărire generală.

-Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat medalia de aur la Olimpiadă. Fetele au fost premiate cu câte un Maybach şi 20 de oi de fiecare. Sponsorul s-a dorit a rămâne anonim, deoarece, cităm: „Nu-mi place să mă laud, hahalerelor, pac-pac!”.

-Portarul Tătăruşanu suferă cumplit după ce manichiurista i-a tăiat prea scurt una din unghiile de la piciorul drept.

-„Suntem fericiţi şi ne simţim bine!”. S-a propus ca acesta să fie noul Imn al României. Din păcate nu au acceptat francmasonii, motivând că nimeni nu poate fi fericit fără acordul lor.



Acestea au fost ştirile sportive, vă mulţumim pentru atenţie şi ne cerem scuze faţă de aceia a căror curiozitate în ceea ce priveşte noutăţile despre echipa Steaua nu au fost satisfăcute complet. În curând trustul nostru va înfiinţa un nou canal, special pentru stelişti, deoarece se pare că cel deja existent în subteran nu e de ajuns.

Rapid e o poveste

Poveştile despre Rapid sunt cele mai frumoase şi mai pline de încărcătură emoţională poveşti din lume. Pentru a le înţelege şi pentru a fi mişcat de mesajul lor, trebuie să fii un anumit tip de om, să fii înzestrat încă de la naştere cu trăsături sufleteşti speciale. Rapidismul e un drum pe care îl poţi descoperi la orice vârstă, chiar dacă ai avut neşansa de a te naşte într-o familie ai cărei membri susţin alte echipe, atâta timp cât porţi în suflet scânteia primită în dar de la ursitoare. Iar dacă ai şi norocul de avea un părinte Rapidist, te poţi considera binecuvântat. Ţin minte că primul cântec pe care l-am învăţat în copilărie a fost Imnul Rapidului. Nu ştiam de ce aleargă ăia pe teren după o minge şi nici nu mă interesa prea tare, dar ştiam că trebuie să ţin cu „ai noştri” pentru că sunt „echipa clasei muncitoare”, „echipa celor săraci şi cinstiţi”. De sute de ori am auzit aceste cuvinte de la tata, încât mi s-au întipărit în inimă pe vecie, ca şi când ar fi fost scrijelite la nesfârşit cu o peniţă înmuiată în sânge, suficient pentru a rămâne cicatricile perfect vizibile. Nu m-ar mira dacă am avea, cu toţii, la propriu, scris mare pe inimă „Rapid”. Din naştere sau primit moştenire, Rapidismul e un sentiment care face pielea de găină, un etern parc de distracţii pentru cei care îşi păstrează măcar un pic din puritatea sufletească avută în copilărie. Rapidismul înseamnă să ai curajul să plângi, să râzi, să speri, să visezi, să fii tu însuţi în orice circumstanţe. Rapidiştii nu ştiu să se prefacă, pentru că iubirea adevărată nu poate fi ţinută în frâu, disimulată, ascunsă, iubirea adevărată e un vulcan ce poate erupe în orice clipă şi împotriva căruia nu trebuie să te pui niciodată.


Nu aş putea să identific un moment anume din viaţa mea pe care să-l numesc „clipa când am început să iubesc Rapidul”. Cel mai potrivit ar fi să spun că iubesc această echipă de când m-am născut şi atunci aş fi, probabil, cel mai aproape de adevăr. Unul din multele paradoxuri ale Rapidului este acela că, deşi îţi umple inima de iubire, încât de multe ori simţi că pur şi simplu nu are unde să mai încapă, totuşi îţi rămâne loc suficient să iubeşti alţi oameni, alte lucruri, să te bucuri de viaţă de mii de ori mai mult decât sunt alţii în stare. Şi, fără lipsă de modestie, să te gândeşti că eşti special, unic, deosebit şi să mulţumeşti Divinităţii că faci parte dintr-un grup restrâns, dar privilegiat.


Rapidul m-a învăţat să apreciez bucuriile mărunte şi asta m-a ajutat să fiu mereu cu zâmbetul pe buze şi să trec mai uşor peste dezamăgiri. Rapidul îmi aduce zi de zi câte o bucurie, prin simplul fapt că ştiu că îl voi revedea, că ştiu că există şi îmi păstrează un loc în peluza lui amărâtă. Văd în Rapid un bunic ce-şi ia nepoţii pe genunchi şi le spune poveşti nemaiauzite, în care creaturile fantastice şi oamenii convieţuiesc într-o lume perfectă. În Rapid îl văd chiar pe bunicul meu, născut tot în 1923, care mă iubea şi care mă învăţa că în viaţă trebuie să fii demn, sincer, cinstit şi curat ca lacrima la suflet. Văd în Rapid scăparea din banal, tărâmul la care nu are acces oricine, planeta noastră proprie pe care creşte copacul fericirii, din ale cărui poame doar noi putem să gustăm. Pe lângă Rapid îmi creez o lume mirifică, în care au acces doar cei ca mine. Alături de Rapid am şi eu importanţă, şi de-asta jur să îl iubesc la nesfârşit şi să lupt din răsputeri, să nu permit nimănui să vorbească urât despre el şi să-mi doresc din tot sufletul să-l las, într-o zi, la rândul meu, moştenire.