SPERANȚĂ DE IERTARE

În tine și-au lăsat ființa 
Cei dispăruți întru vecie
Inima, mintea și știința
Prin tine-au vrut să-mi lase mie.

Nu poți grăi, dar printre ramuri
Când frunzele-s de vânt bătute
De mult pieriți, bunici și neamuri
Transmit mesaje neștiute.

Pe toți i-ai cunoscut, dud falnic
Și toți plecat-au rând pe rând
Cine-ți aude-azi plânsul jalnic
Și seva-n scoarța ta arzând?

Tu simți azi izul de secure
Venit din depărtata zare
Pe cei ce viața vor să-ți fure
În setea de arginți cu-ardoare.

Eu știu că simți. Nu-i nebunie.
Tu nu ești doar un simplu pom
Eu nu uit că-n copilărie
Ai legănat un pui de om.

Încerc acum să lupt cu soarta
Și cu acei ce nu-nțeleg
Căci nu concep, când deschid poarta
Să nu am către ce s-alerg.

În curte nimeni azi n-așteaptă
De mult s-au dus strămoșii mei
Doar tu, în straja ta cea dreaptă
Rămas-ai s-amintești de ei.

De n-am să pot opri furtuna
Crenguță voi lua din tine
Și-o voi planta când iese luna
Udând-o-n lacrimi și suspine.

05.06.2016

Astenie de primăvară

Iubire... ce știu despre tine?

Doar ce spun alții c-au văzut

Căci dacă mă întrebi pe mine

Nu știu... eu nu te-am cunoscut.

Cum să te-ncerc? Doar temporar...

Să iau din tine o bucată

Ești de vânzare, sau de dar?

Oare ești dulce, ori sărată?

Ce formă ai și în ce stare

Mă-ntreb în sine-mi de un timp

Miroși? Ai formă și culoare?

Ești coaptă-n orice anotimp?

Te văd la alții. Ești frumoasă

Deși mai rar rămâi pe veci

Faci mutre, ești pretențioasă

Doar îți joci rolul și-apoi pleci.

Și totuși... Toți ți-s la picioare

Se-ntorc la tine tot mereu

Chiar și când plâng și când îi doare

Te văd tot ca pe-un semizeu.

Nu te-nțeleg... Și de aceea

Acum, că-s toate înfrunzite

Mi-e dor... nu cred c-ai prins ideea

Să nu te știu... din auzite.

Iulia Pârvu

21.05.2016