Ce înseamnă să
joci din suflet! Câtă putere îți poate da dragostea pentru echipa pe care o
reprezinți! Cum lupți când n-ai nimic de pierdut! Cât te înalță 10.000 de voci
care te aclamă!
După dăruirea de care au dat dovadă jucătorii noștri în meciul de azi, nu mai contează niciunul din rezultatele meciurilor următoare. Dacă nu era clar pentru toată lumea, băieții ăștia sunt rapidiști până în măduva oaselor. Pasiunea, determinarea, orgoliul, dragostea pentru culori au cântărit de o sută de ori mai greu decât tinicheaua pe care sunt pe cale să și-o adauge steliștii în palmaresul mincinos. Chiar dacă am fi pierdut toate punctele, faptul că i-am văzut pe jucători gata să le rupă capetele oilor, m-a uns pe suflet.
Toată săptămâna de dinaintea meciului am asistat la tentative disperate ale ”oficialilor” de la stână de a încinge spiritele. Pentru mine e oarecum curios faptul că specimenele penibile din fotbalul românesc au ajuns absolut toate în aceeași ogradă. S-au adunat toți în cimitirul Ghencea, pentru că unde e vorba de morți, e rost și de pomană. Și pomanagiii n-au așteptat să fie chemați de două ori! Și-au adus toate catrafusele, împreună cu rezerve nesecate de nesimțire, lașitate și tupeu. Și n-am cum să nu exult văzându-i umiliți. Azi, pe Giulești, i-am umilit. Prin cântece, prin spectacol, prin joc, prin pasiune, prin determinare, prin IUBIRE. Totuși, parcă nu mă mulțumește atât de mult că i-am pus pe ei cu botul pe copite, cât mă bucură faptul că noi am câștigat la absolut toate capitolele care contează. Giuleștiul a fost în seara asta iadul lor, la propriu și la figurat. Poate că și-ar dori, săracii, să aibă și ei așa ceva, dar banii lui Becali nu au învățat să cumpere SPIRITUL.
Pe de altă parte, îi ascult pe rapidiști. Modești, eleganți, rafinați, cu mult bun simț. Nu zic asta pentru că sunt ai noștri, ci pentru că sunt făcuți pe un anumit tipar. Și pentru că și noi, suporterii, avem un sistem de valori comun cu al lor, ne-am adunat laolaltă cu ei în jurul Giuleștiului. Ce poate fi mai frumos decât să fii cu cei ca tine, cu cei simpli, care se bucură precum copiii și care iubesc, parcă, cu două-trei inimi, nu cu una singură? Doamne, câte definiții îmi vin acum în minte pentru cuvântul ”rapidism”, dar toate sunt prea sărace pentru a descrie ce înseamnă cu adevărat fenomenul ăsta. Să ai totul împotriva ta, dar să te ții tare, neclintit, mândru și demn, să nu lași niciodată steagul din mână, să nu pleci capul, să continui să lupți și să speri, să poți plânge de bucurie pentru lucruri fără consistență materială, nu poate fi decât un dar de la Dumnezeu. Și Dumnezeu a fost extrem de generos cu noi, pentru că niciun alt microbist nu e mai fericit decât un rapidist! Pentru noi, bucuria unui gol marcat împotriva clonelor e echivalentă cu bucuria lor când câștigă un Titlu. Ei au 24, dar noi câte goluri le-am dat lor în decursul istoriei? Câte motive de bucurie am avut, de fapt, noi? Suntem mai bogați ca ei, mai fericiți și pe deasupra cu conștiința curată.
Evenimentele de azi, în totalitatea lor, m-au făcut să mulțumesc din nou Cerului că fac parte din familia rapidistă. Nu există sentiment mai frumos decât să știi că aparții unui grup deosebit, unic, special. Și, dacă cineva ar avea dreptul să fie cu nasul pe sus, noi am fi aceia, pentru că le dăm clasă într-un mare fel.
Ole, ole, mulțumim, Rapidule!
