C-așa suntem rapidiști...

Mă chinui de aproape o oră să scriu ceva și nu reușesc din cauza lacrimilor. Numai suflet de rapidist să nu ai în clipele astea! Nu-mi amintesc să fi simțit vreodată o durere mai mare decât în momentul în care am văzut echipele intrând pe teren la ultimul meci din acest sezon, iar pe fundal se auzea Imnul Rapidului. În secunda în care am realizat că trebuia să fim acolo, cu fularele ridicate, cântând din răsputeri pentru Rapid, luându-ne rămas bun de la jucători, am simțit cum mi se taie respirația. Am văzut, parcă, durerea din sufletele tuturor rapidiștilor adunată la un loc, sub forma norilor negri care urmau să aducă furtuna asupra locului în care ar fi trebuit să se afle “galeria cea mai bună din întregul București”. Băieții și-au luat la revedere de la Liga I singuri, dar sper că în sufletele lor au auzit ecourile vocilor noastre, inimile noastre bătând alături de ale lor. Pancu a sărutat gazonul sfânt pentru ultima oară, iar râurile de lacrimi s-au revărsat din nou din ceruri și suflete.

Și furtuna a trecut, ploaia și lacrimile au udat gazonul de pe Giulești, care va crește și mai verde în sezonul următor. Ce nu știu dușmanii noștri este că lacrimile izvorâte din suflete de rapidiști au efecte tămăduitoare, puteri nebănuite și nu seacă niciodată. Rapidul nu are cum să dispară, pentru că Rapidul vine din inimă. Rapidul vine de la părinți și bunici, Rapidul e prima poveste pe care am auzit-o în copilărie, dar singura poveste reală, adevărată și palpabilă din câte există. Povestea trebuie spusă mai departe copiilor și nepoților noștri, dar nu sub formă de ”a fost odată”, ci cântându-ne dragostea pe stadionul cel mai frumos din lume, locul în care înveți să iubești, în care se strâng meci de meci oamenii cei mai sufletiști care există pe fața pământului. Am cunoscut mulți rapidiști în ultimul an, zeci, poate chiar sute, și fiecare în parte m-a impresionat printr-o poveste unică, specială, care avea în centru același personaj: Rapidul din Giulești.

Adresându-mă direct vouă, dragii mei frați și surori vișinii, vreau să vă spun că vă iubesc cu toată dragostea de care sunt în stare. Vă iubesc pentru că nu vă lăsați înfrânți, pentru că luptați zi de zi pentru Rapidul nostru, pentru că vă cântați dragostea neîncetat, pentru că sunteți sinceri, onești, pentru că iubiți dreptatea, fiindcă vă mândriți cu echipa asta și o apărați în fața multitudinii de dușmani, fiindcă nu lăsați niciodată steagul jos și fiindcă doar alături de voi mă simt ca într-o a doua familie. Și vă mulțumesc că țineți Rapidul în viață. Împreună, vom trece peste orice, oricând. ”Cel mai important lucru e că Rapid există”! Să ne revedem cu bine în Divizia B, lângă ACELAȘI RAPID.