Matei era un băiat deştept. Atât de deştept, încât era admirat de foarte multă lume. Fizician, chimist, un inventator desăvârşit, o raritate a zilelor noastre, mai ales că nu avea decât 30 de ani. Fetele, în principal, se dădeau în vânt după el. Le atrăgea ca un magnet. Din păcate, pe Matei nu-l interesau fetele. Nu încă. Salvarea omenirii era misiunea lui pe termen scurt. Prieteniile erau doar un proiect pe plan secund, ce probabil avea să se concretizeze undeva spre sfârşitul vieţii lui Matei. Până atunci, semenii lui nu puteau juca decât rolul de pietre de temelie la fundaţia carierei sale, furnizori de laude şi aplauze, public veşnic mulţumit de prestaţiile idolului lor.
Zeci de oameni îi treceau săptămânal pragul lui Matei, minunându-se de complexitatea laboratorului în care acesta îşi desfăşura activitatea şi lăsând amintiri pe acel perete dedicat ofrandelor. Avea Matei un perete în faţa căruia dacă te aflai, puteai privi în acelaşi timp toate punctele cardinale, deoarece se putea muta la o simplă comandă mentală, în funcţie de preferinţe. Cu acest perete se mândrea savantul nostru cel mai tare, fiind prima lui invenţie. Ştiuse că trebuie să dea primei sale invenţii un scop bine definit, că numai printr-un lucru dedicat exclusiv lor îi poate atrage definitiv de partea sa pe oameni. Şi reuşise. Cantitatea de informaţie stocată în memoria peretelui era deja de ordinul catralioanelor de scizi (unitate de măsură inventată de Matei) şi în curând avea să depăşească un pogonim de catralioane. Pogonimul este un număr format dintr-o jumătate de infinit de cifre, până la care Matei a reuşit să numere într-o noapte în care cerul era deosebit de senin şi stelele se aliniaseră sub forma cercurilor olimpice. Ideea denumirii i-au dat-o pogoanele şi nimicul, adică ceva format din mult, şi totodată din nimic, după cum a explicat Matei în teza sa de doctorat.
Pe acel perete al laboratorului despre care vă vorbesc, oamenii îşi lăsau dorinţele cele mai arzătoare, deoarece Matei le dovedise în nenumărate rânduri că le poate îndeplini. Nu reuşea să mulţumească pe toată lumea, dar lucra la asta. Îşi dorea mai mult decât orice ca procentul de fericire din această lume să fie de sută la sută. Femeile cereau în principal poţiuni de dragoste, leacuri anti-sforăit, pace pe mapamond şi combaterea foametei în ţările din lumea a treia. Bărbaţii îşi doreau ca echipa lor de fotbal preferată să câştige toate meciurile pe care le dispută, să se legalizeze prostituţia şi să se dea o lege prin care consumul de bere şi seminţe de floarea soarelui să devină sport olimpic. N-a fost uşor să le mulţumească pe doamne, dar într-un final Matei a reuşit. Domnii, pe de altă parte, au fost lăsaţi puţin mai la urmă, deoarece doleanţele lor complexe necesitau timp şi muncă pentru a fi duse la bun sfârşit.
După ani de studiu şi încercări eşuate, Matei a inventat seminţele cu bere. Acestea îşi păstrează forma binecunoscută, doar că sunt suficient de mari ca să încapă în ele aceeaşi cantitate de bere care intră într-o halbă. Aruncarea greutăţii a fost înlocuită la Jocurile Olimpice cu aruncarea seminţei, însă spre deosebire de această probă veche, sportul cel nou se joacă în echipă, iar locul în care trebuie să aterizeze sămânţa este unul bine definit: în gura celuilalt membru al echipei. E foarte complex şi necesită antrenament intens, puţini reuşind să arunce cu efect astfel încât sămânţa să se deschidă în aer şi întreaga cantitate de lichid să ajungă la destinatar. Bărbaţii din lumea întreagă au fost deosebit de încântaţi de modul în care Matei le-a rezolvat problema, şi totuşi s-au arătat dezamăgiţi aflând că încă nu s-a găsit o soluţie pentru ca toate echipele din lume să câştige fiecare meci pe care îl dispută. Degeaba a încercat Matei să le explice că acest lucru este practic şi teoretic imposibil, dându-le ca alternativă desfiinţarea tuturor echipelor şi înfiinţarea unei singure echipe care să joace de una singură şi pe care s-o susţină toată lumea. În acest mod ar fi putut pune stop rivalităţilor pe stadioane, iar oamenii nu s-ar mai fi înjurat între ei. Chiar le-a propus ca în caz de maximă necesitate, să se înjure singuri, dar nu a reuşit decât să îi incite şi mai tare.
Într-o bună zi, după o partidă de aruncarea seminţei pe maidan, ameţiţi bine şi iritaţi în urma înfrângerii usturătoare suferite de echipa lor într-un meci de importanţă maximă, câţiva bărbaţi s-au hotărât să ia legea în propriile mâini şi să-şi facă singuri dreptate. În minţile lor mocnea de ceva timp o revoltă şi cum dintele împotriva lui Matei era din ce în ce mai mare, i-au făcut acestuia o vizită în laborator, înarmaţi până-n dinţi cu seminţe cu bere. Văzând că nu are cum să raţioneze cu ei, Matei a hotărât să dispară, fugind cu elicopterul fără elice, pe care tot el îl inventase, însă laboratorul, alături de toate celelalte invenţii, a fost distrus. Tot ce a mai rămas din munca lui de o viaţă sunt seminţele cu bere, care, în caz că vă întrebaţi, nu au fost folosite pentru devastarea laboratorului, oamenii preferând să-şi folosească doar mâinile, picioarele şi capetele.
Matei rătăceşte şi în prezent prin lume, fără prieteni, şi apare doar ocazional oamenilor. Aceştia semnalează întâlnirile cu el ca fiind vizite extraterestre. Dar Matei este un tip perseverent, şi va apărea cu noi invenţii atunci când ne aşteptăm cel mai puţin.
Zeci de oameni îi treceau săptămânal pragul lui Matei, minunându-se de complexitatea laboratorului în care acesta îşi desfăşura activitatea şi lăsând amintiri pe acel perete dedicat ofrandelor. Avea Matei un perete în faţa căruia dacă te aflai, puteai privi în acelaşi timp toate punctele cardinale, deoarece se putea muta la o simplă comandă mentală, în funcţie de preferinţe. Cu acest perete se mândrea savantul nostru cel mai tare, fiind prima lui invenţie. Ştiuse că trebuie să dea primei sale invenţii un scop bine definit, că numai printr-un lucru dedicat exclusiv lor îi poate atrage definitiv de partea sa pe oameni. Şi reuşise. Cantitatea de informaţie stocată în memoria peretelui era deja de ordinul catralioanelor de scizi (unitate de măsură inventată de Matei) şi în curând avea să depăşească un pogonim de catralioane. Pogonimul este un număr format dintr-o jumătate de infinit de cifre, până la care Matei a reuşit să numere într-o noapte în care cerul era deosebit de senin şi stelele se aliniaseră sub forma cercurilor olimpice. Ideea denumirii i-au dat-o pogoanele şi nimicul, adică ceva format din mult, şi totodată din nimic, după cum a explicat Matei în teza sa de doctorat.
Pe acel perete al laboratorului despre care vă vorbesc, oamenii îşi lăsau dorinţele cele mai arzătoare, deoarece Matei le dovedise în nenumărate rânduri că le poate îndeplini. Nu reuşea să mulţumească pe toată lumea, dar lucra la asta. Îşi dorea mai mult decât orice ca procentul de fericire din această lume să fie de sută la sută. Femeile cereau în principal poţiuni de dragoste, leacuri anti-sforăit, pace pe mapamond şi combaterea foametei în ţările din lumea a treia. Bărbaţii îşi doreau ca echipa lor de fotbal preferată să câştige toate meciurile pe care le dispută, să se legalizeze prostituţia şi să se dea o lege prin care consumul de bere şi seminţe de floarea soarelui să devină sport olimpic. N-a fost uşor să le mulţumească pe doamne, dar într-un final Matei a reuşit. Domnii, pe de altă parte, au fost lăsaţi puţin mai la urmă, deoarece doleanţele lor complexe necesitau timp şi muncă pentru a fi duse la bun sfârşit.
După ani de studiu şi încercări eşuate, Matei a inventat seminţele cu bere. Acestea îşi păstrează forma binecunoscută, doar că sunt suficient de mari ca să încapă în ele aceeaşi cantitate de bere care intră într-o halbă. Aruncarea greutăţii a fost înlocuită la Jocurile Olimpice cu aruncarea seminţei, însă spre deosebire de această probă veche, sportul cel nou se joacă în echipă, iar locul în care trebuie să aterizeze sămânţa este unul bine definit: în gura celuilalt membru al echipei. E foarte complex şi necesită antrenament intens, puţini reuşind să arunce cu efect astfel încât sămânţa să se deschidă în aer şi întreaga cantitate de lichid să ajungă la destinatar. Bărbaţii din lumea întreagă au fost deosebit de încântaţi de modul în care Matei le-a rezolvat problema, şi totuşi s-au arătat dezamăgiţi aflând că încă nu s-a găsit o soluţie pentru ca toate echipele din lume să câştige fiecare meci pe care îl dispută. Degeaba a încercat Matei să le explice că acest lucru este practic şi teoretic imposibil, dându-le ca alternativă desfiinţarea tuturor echipelor şi înfiinţarea unei singure echipe care să joace de una singură şi pe care s-o susţină toată lumea. În acest mod ar fi putut pune stop rivalităţilor pe stadioane, iar oamenii nu s-ar mai fi înjurat între ei. Chiar le-a propus ca în caz de maximă necesitate, să se înjure singuri, dar nu a reuşit decât să îi incite şi mai tare.
Într-o bună zi, după o partidă de aruncarea seminţei pe maidan, ameţiţi bine şi iritaţi în urma înfrângerii usturătoare suferite de echipa lor într-un meci de importanţă maximă, câţiva bărbaţi s-au hotărât să ia legea în propriile mâini şi să-şi facă singuri dreptate. În minţile lor mocnea de ceva timp o revoltă şi cum dintele împotriva lui Matei era din ce în ce mai mare, i-au făcut acestuia o vizită în laborator, înarmaţi până-n dinţi cu seminţe cu bere. Văzând că nu are cum să raţioneze cu ei, Matei a hotărât să dispară, fugind cu elicopterul fără elice, pe care tot el îl inventase, însă laboratorul, alături de toate celelalte invenţii, a fost distrus. Tot ce a mai rămas din munca lui de o viaţă sunt seminţele cu bere, care, în caz că vă întrebaţi, nu au fost folosite pentru devastarea laboratorului, oamenii preferând să-şi folosească doar mâinile, picioarele şi capetele.
Matei rătăceşte şi în prezent prin lume, fără prieteni, şi apare doar ocazional oamenilor. Aceştia semnalează întâlnirile cu el ca fiind vizite extraterestre. Dar Matei este un tip perseverent, şi va apărea cu noi invenţii atunci când ne aşteptăm cel mai puţin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu